Din volumul "Creierul gros, creierul subtire" - autor Valeriu PRICINA, episodul 5

                  ZIARUL, ZIARISTUL, ADEVĂRUL

 

Toată lumea are pretenţia ca presa (inclusiv cea militară) să spună adevărul.

       Cum ar putea face ea asta? Ziaristul nu posedă vreun cântar miraculos, dumnezeiesc, pentru a face acest lucru.  Într-o ţară ca a noastră presa şi ziaristul nu sunt nici pe departe printre cele mai informate entităţi  Mai degrabă, în condiţii pe care nu mai  are rost să le detaliem, sunt cele mai expuse, paradoxal, dezinformării, manipulării.  În fond, un ziarist adevărat , cu talent probat prin textele sale, cu forţă intuitivă şi suficient de cultivat pentru domeniul de care se ocupă,  nu face altceva, dacă are suportul moral necesar, decât să-şi controleze sever fireasca, omeneasca subiectivitate, prin intersectarea ei permanentă cu axa  unei sincerităţi posedată ca imperios instrument interior, constitutiv, de lucru.  Într-un mediu generator de evenimente iremediabil alterate de  evoluţia unei realităţi stăpânită de injustiţie, de abuz, delaţiune şi absurd, ziaristul este acela care prezintă prin publicaţia sa (emisiunea sa) punctul de vedere cu statut de reper de care avem nevoie pentru a  ni-l verifica şi constitui, în "peisaj", pe cel propriu, al nostru.   Astfel, lectura presei, dimineaţa, e o confruntare a nevoii personale de opinie cu prima viziune "oficială", publică şi pusă la dispoziţie de  cel  desemnat şi, mai ales, acceptat, pentru a  o formula - ziaristul. Cea  mai fericită situaţie - în ciuda multor teorii şi manuale de practica presei - este aceea când această confruntare nu te lasă indiferent, ci te stârneşte, îţi pune în funcţiune generatorul interior de stări, de emoţii şi de atitudini.                  

              Pretenţia generală este că actul de presă cel mai valabil este acela livrat  neutru,  fără umbră de frison, fără natură emoţională evidentă.

              Eu as zice că nu este aşa.   Omul e o fiinţă ale cărei facultăţi de judecare evoluează, se rotesc într-un câmp de energii complexe, inclusiv emoţionale (sau, poate, mai ales emoţionale).

           Omul nu trebuie împins la rău, la violenţă, la blocaj de trăire şi de conştiinţă.   El trebuie stârnit, totuşi, emoţional, "încălzit", pregătit pentru reacţii pozitive - asta trebuie să facă, pe lângă multe altele, şi presa, câci una este a amplifica energii şi emoţii specifice vieţii, necesare ei, şi alta a manipula, adică a chema la fals, a dirija firescul mişcării pe contrasensuri peri­culoase, spre zone critice, spre arii şi etape de criză.     În raport cu viaţa, cu faptele, cu evenimentele, este imposibil să  rămânem neutri, să cultivăm un fel de stare zero.  Cum am putea, de pildă, cultiva o  stare interior-emoţională zero, prin prestaţia noastră, camarazilor noştri de arme cărora de o bună bucată de vreme, sub motivaţii ridicole, le sunt călcate în bocanci drepturi temeinic prevăzute de legi organice?.  Cea mai simplă informaţie, redactată ori spusă sec, tăiat, fără înflorituri "stilistice", ca o directă aruncată precis spre bărbia adversarului de un boxer bun, va stârni o reacţie, o stare, o explozie bio-chimică, mai mare, ori mai mică, în interiorul reactorului viu care este fiecare dintre noi.

            Nu există informaţie nepurtătoare de agent  excitant emoţional. În realitatea sa rostită sau scrisă cuvântul se sprijină pe două repere: mintea şi sufletul 

            Până şi simpla constatare "creşte iarba!" ne pune, cumva, contactul, ne trimite brusc şi stenic la parfumurile şi la culorile primăverii  iar atunci când nu mai simţim nimic, când semnele ne trec pe lângă ochi şi urechi, când mesajele nu ne mai pătrund înseam­nă că ori s-a întâmplat ceva cu pragurile noastre de percepţie , altminteri diferit "amplasate" de la o fiinţă la alta, în funcţie de numeroşi factori , ori cel care ni le trimite nu se pricepe să le aleagă şi să le formuleze.  O singură dovadă a faptului că, nădăjduiesc, am dreptate, decurge, iată, şi din următorul raport: ne lasă relativ rece informaţia că, de pildă, azi noapte, aşa, fără noimă, undeva, s-a prăbuşit o clădire strivind sub dărâmături zeci de trupuri, dar ne aduce în pragul demenţei anunţul sumar potrivit căruia se sistează, în plină iarnă geroasă, furnizarea, în cartier, de agent termic, datorită unei defecţiuni banale.  Inima, mintea nu sunt înfăşurate în piele şi, cu atât mai puţin, în şorici.

             Adevărul o avea şi el "pielea" lui?

                           Nr.5(528) din 1-7 febr. 2000